Cooperativa FIR

MONO

Description

Despre proiect

MONO, primul proiect al Asociației Cooperativa FIR, e o intervenție culturală cu și despre familiile monoparentale. Sezonul I adună poveștile a nouă mame singure, despre grupul lor de sprijin, viața personală, relația cu copiii, cu fostul partener, cum resimt ele transferul generațional, cum au trecut prin perioada stării de urgență, care este implicarea statului și ce ar putea instituțiile abilitate să facă.

În Danemarca una din trei familii este monoparentală. În Statele Unite 23% din copiii sub 18 ani cresc într-o astfel de familie. România nu are statistici oficiale. Eurostat spune că sunt 7% din totalul familiilor. Dar ce e o familie monoparentală? Cum sunt părinții singuri? Care e firul roșu care leagă aceste experiențe, cum își cresc ei copiii, cum îi putem ajuta noi? MONO își dorește să pună aceste întrebări pe agenda publică, să devenim interesați de acest fenomen în constantă creștere care va influența societatea românească.

Am vorbit cu cele nouă mame singure, Adina, Crina, Domnica, Florentina, Judit, Mihaela, Miruna, Simina, Victoria, și despre părinții lor, prieteni care au rămas și prieteni care au dispărut din peisaj. În cele nouă luni în care am lucrat la el, MONO s-a transformat și într-o călătorie de viață: am trăit împreună momente faine, o izolare, o pandemie, am râs, am plâns, am aflat lucruri foarte personale, a fost un privilegiu să fim împreună la întâlniri care s-au desfășurat în cele mai variate moduri și locuri: acasă, în sala de casting, în cabinetul de terapie, cu îmbrățișări; online – fiecare la ea acasă, în București, Bruxelles sau Teleorman; în parcurile bucureștene, cu distanțare fizică, mască, lebede gălăgioase, copii care se joacă și sirene de ambulanțe.

MONO este un exercițiu sincer și relaxat despre realitățile pe care le trăiesc părinții singuri din clasa de mijloc, din urbanul mare românesc, mame cu vârste cuprinse între 39 și 51 de ani. Am pornit cu mame pentru că ele sunt un procent covârșitor din numărul total și vom continua să vorbim cu părinți singuri, cu copii din familii monoparentale, vom merge și în orașe mici și în sate din dorința de a avea o imagine reprezentativă  despre noua realitate a familiei românești.

Primul episod, pe care îl puteți asculta mai jos, cele nouă femei povestesc cum au ajuns să fie mame singure, ce își aduc aminte din cum s-au simțit în primele zile, săptămâni sau luni și cum s-au adaptat.

„Până să conștientizez eu povestea asta că acuma sunt mamă singură, a fost o perioadă de tranziție de vreo șase șapte luni în care am fost am avut un statut de refugiată adică am locuit la părinții mei cu copii”, își aduce aminte Adina, una dintre mame.

MONO, o intervenție culturală cu și despre mame singure, produs de Cooperativa FIR și Sunete pe bune, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

 

Un concept de Roxana Crișan

Produs de Ioana Gonțea

Promovat de Denisa Niță

 

Interviuri realizate de Roxana Crișan și Mara Mărăcinescu

Scenarii: Roxana Crișan și Denisa Nită

Montaj și mixaj: Maria Sgârcitu, Mara Mărăcinescu și Teodora Retegan

Meșter digital: Liviu Pop

Andreea Chirică a ilustrat. Maria Sgârcitu a compus muzică. Raze de soare ne-au permis să folosim Vis împlinit.